Florin Cîţu se declară „surprins neplăcut” de atitudinea colegilor de coaliţie, el făcând trimitere la situaţia directorului CFR Călători, căruia USR nu i-a cerut să plece din funcţie. Este prima ieșire publică a premierului după apariția dosarului penal din SUA.
Întrebat dacă s-a gândit să îşi dea demisia în urma scandalului declanşat de confirmarea făcută, premierul a precizat că „nu , în niciun moment, în continuare avem o guvernare pe care trebuie să o ducem până la capăt”.
„În niciun moment nu m-am gândit să îmi dau demisia. Avem reforme pe care trebuie să le ducem la capăt. Este un eveniment petercut în urmă cu 20 de ani, în SUA, pe care îl regret.
Am fost surprins neplăcut de declaratiile făcute de colegii din coaliție. Nu am văzut nicio declarație când un director CFR a lăsat oamenii zeci de ore pe drum sau când s-a dat mâna cu Liviu Dragnea.
Este regretabil. Totul începe de la rectificarea bugetară, pentru că acolo există nemulțumiri. PNL va avea la conducere un om care a lucrat în sectorul public, care a lucrat la BEI. Niciodată nu am dezamăgit”.
Premierul spune că nu l-a informat pe președintele Klaus Iohannis despre acest subiect, însă crede că Ludovic Orban știa despre incident. Premierul a subliniat că nu este vorba despre un caz penal.
„Am discutat cu domnul preşedinte. Trebuie să fie foarte clar. Această nu trebuie să fie o situaţie penală despre care vorbim. Sunt legislaţii diferite în România şi în SUA. Nu se califică sub nicio formă.”
Firul evenimentului, relatat de premier
„Este un moment pe care nu vrei să ți-l aduci aminte. Nu am mai trecut prin aceeași situație. Era sâmbătă, 3 decembrie. Fusese ziua de naștere a colegului meu de cameră. Băusem bere suficient de mult încât să depășesc limita legală și să fiu oprit. Am recunoscut imediat și am respectat procedurile. Am stat până la finalizarea procedurilor. Am plătit tot ce a fost nevoie, m-am și împrumutat la bancă și văndusem mașina.
Din primul moment, am recunoscut. Avocatul meu este cel care m-a indrumat”.